Nou-nascutul are nevoie de trei lucruri: caldura bratelor mamei, mancare si siguranta data de prezenta mamei. Toate trei sunt satisfacute prin alaptare”. Dr. Grantly Dick-Read.
Mama şi copilul formează un organism unic psiho-biologic, de la conceptie si pana cand cel mic e in stare sa se deplaseze singur.
Mama este mediul copilului in uter, bioritmul mamei influentand dezvoltarea creierului copilului. După nastere mama continua sa fie mediul copilului si controleaza fiziologia copilului (ritmul cardiac, hormoni, activitate) prin “factori reglatori materni” produsi prin alaptare, contact cutanat, contact ochi-in-ochi.
Alaptarea este de fapt comportamentul fundamental care asigura continuitatea simbiozei mama-copil.
Perioada imediat urmatoare nasterii este cea mai grea perioada pentru nou-nascut (trecerea de la viata intrauerină, acvatica la cea extrauterina, terestra) denumita perioada “sensibila” (sau critica) cand copilul simte toti stimulii la “maximum”. El are nevoie de restabilirea legaturii cu mama, prin contact cutanat (skin to skin), catararea copilului la san (bonding sau self-attachment), supt si, regasind siguranta, adoarme fericit.
Separarea copilului de mama dupa nastere produce un dezechilibru hormonal la copil si atunci poate sa apara varsatura si constipatia. Totodată, pentru copil separarea de mama inseamna abandon.
Teoria gresita de separare a copilului de mama dupa nastere pentru a-l feri de infectii a defavorizat instalarea lactatiei si atasamentul precoce. Totodata implicarea femeilor pe plan social a restrans timpul disponibil petrecut cu copilul si a dus la generatii de adolescenti si adulti inadaptati.
Contactul cutanat, suptul faciliteaza formarea de hormoni in organismul mamei, care induc afectiune si nevoia de protejare a copilului, oglindite în limbajul infraverbal intre mama si copil (contact ochi-ochi), un adevarat dialog care declanseaza schimbarea trasaturilor fetei, miscări, atingere, verbalizare din ambele parti, asigura homeostazia functionării organismului copilului, stabileste o legătură profunda cu copilul si pentru mama inseamna o dariure totala.
Civilizaţia vestică in ultimii 200 de ani a incetatenit ideea autoritătii patrialhare, atitudinea dominanta si restrictiva a parintilor asupra copilului, care, la fel ca si bataia si inducerea fricii, nu a avut rezultatele bune pe termen lung dar a impus moda controlului.
Exista adevarate manuale de instructie a parintilor despre cum sa invete copilul sa adoarma singur si sa nu planga. Scopul a fost prelungirea orelor de somn ale copilului in vederea continuarii ritmicităţii vieţii anterioare venirii copilului, pastrarea intimitatii cuplului mama-tata.
Desi e obositor sa ai grija de un sugar, trebuie tinut cont de faptul ca in timpul suptului in corpul mamei si al copilului se elibereaza hormonul colecistochinina, cu efect de relaxare si somnolenta.
Creierul uman nu s-a schimbat (dr. James McKenna) biologic in ultimele 150.000 de ani şi metodele societătii vestice nu au baza stiintifica, pagubesc copilul de satisfacerea nevoilor sale fiziologice.
Separarea mama-copil duce la imunitate scazuta, cresterea hormonilor de stres, temperatura mai scazuta a corpului, respiratie cu pauze, ritm cardiac neregulat, somn anormal, hiperactivitate si autostimulare, depresie. Protectia fata de aceste efecte nedorite se poate realiza printr-un contact frecvent si prelungit, asigurat prin alaptare, purtat in brate si dormit cu copilul.
Acesta “dependenta” din perioada de sugar si copil mic il va ajuta mai tarziu pe copil sa devina un adult independent, echilibrat emoţional, plin de incredere in fortele sale, care isi va creste proprii copii in aceeasi maniera.
Autor: Dr. Marta MURESAN, Medic Primar Pediatru, Consultant in Alaptare Certificat International
Foto: ProMAMA Center
|